Iata ca a trecut un an de la ultima iesire mai lunga cu motoarele si asta pentru ca intre timp s-a produs inevitabilul si, mai nou, nu mai este doar 1+2 roti, a mai aparut si 1 mic + 4 roti mici.
Am planificat iesirea asta inca din martie, sperand sa se intample mai repede dar din diverse motive am tot amanat pana am ajuns a stabilim ca vom pleca in weekend-ul 12-13 mai. Initial trebuia sa fim vreo 4 motociclisti, dar pana la urma 2 dintre ei au anulat pe ultima suta de metri si am ramas doar eu cu Andrei. Se pare ca in ultimul timp cam noi doi suntem oamenii de baza... ceilalti incet-incet si-au gasit alte preocupari. Traseul stabilit va fi acesta: traseu Beklemeto Shipka
Am decis sa plecam la ora 9.00 din Bucuresti pentru ca trebuie sa prindem bacul de la Turnu Magurele. Am verificat programul trecerilor catre Nikopole si exista un vapor la ora 12, iar urmatorul trece abia la ora 16, deci daca il pierdem pe cel de la 12, e cam nasol. Asa ca sunt punctual si ajung la 9 fara 5 minute la locul de intalnire, fac rapid plinul si la 9.04 ne punem in miscare.
Nebunia de 1 Mai a trecut, s-a mai domolit si caldura, si vremea nu se anunta chair perfecta pentru acest weekend, dar spre surpinderea mea, traficul pe iesirea din Bucuresti este destul de intens. Nu inteleg ce cauta toata lumea sa plece catre Alexandria...probabil ca de cand toata elita tarii se trage din Teleorman si Videle, multi oameni s-au decis sa mearga in pelerinaj pe la locurile "sfinte" din judet. In fine.. ne strecurma printre cozile de masini si dupa vreo 30 km traficul incepe sa fie acceptabil.
Ajungem pe la 10.15 in Alexandria unde ne pomenim ca suntem nevoiti sa ne abatem putin de la traseu pentru ca centrul orasului este blocat de un "mare" eveniment, denumit pompos "zilele Europei" sau ceva de genul asta. Au blocat traficul in centru pentru a face loc unei parade cu costume populare pe care sunt convins ca toti locuitorii orasului o asteptau cu sufletul la gura pentru ca sunt mai multi participanți la parada decat spectatori.
Facem un mic popas la o benzinărie, dupa care plecam catre Turnu Magurele. Drumul este mult mai liber si destul de drept, asa ca in aproximativ 40 minute ajungem la granita, pe malul Dunarii. Aici spre suprinderea noastra nu e absolut nicio masina! Oprim motoarele in fata barierei care ne blocheza drumul si ne uitam pe geamul ghiseului din vama, dar acolo nu e nimeni. Imediat apare grăbit un grănicer, ne ia actele si după ce le verifica, ne spune sa mergem la urmatorul ghiseu sa platim taxa de trecere a Dunarii. Vama este chiar in port si desi este 12 fara 20min, suntem singurii care vor sa treacă Dunărea spre Bulgaria.
Ne urcam pe vapor si asteptam. E amuzant, chiar pare ca nu mai vine nimeni si astia vor face cursa doar cu noi doi. Pare ca suntem intr-un film de Kusturica: pe vapor e un "domn" care pescuieste in Dunare, acompaniat de un fel de valet care ii cara tot echipamentul. Probail e un om important pe plan local pentru ca atunci cand pleaca, se saluta cu tota lumea printr-o strangere de mana si doua saruturi pe obraz. Pe mal lenevesc cativa caini latiosi, iar ceva mai departe, alti pescari stau pe un ponton sub umbrelute si dau la peste. Suntem singurii intrusi care deranjeaza aceasta stare de "dolce far niente" de sambata la amiaza. In sfarsit se face ora 12 si vaporul se pune in miscare. In 15 minute ajungem pe malul bulgaresc al Dunarii, debarcam si intram in granita bulgareasca. Aici dam de un politist de fronitera care pare ca este deranajat de prezenta noastra. Ne controleaza actele si dupa ce ne mai cere cativa Euro pentru "taxa de transbordare", ne lasa sa trecem.
Din granita, o luam catre Grivita si Plevna. Drumul merge putin pe malul Dunarii apoi coteste spre sud. Segmentul asta e destul de placut: o zona deluroasa cu multe curbe si asfalt bun.
La Plevna, ne decidem sa o luam prin centru, poate gasim ceva interesant de vazut. Nu gasim nimic, asa ca ne decidem sa plecam mai departe. Urmatorul obiectiv este pestera Prohodna, deci va trebui sa ne indreptam spre orasul Lukovit, de unde se face drumul de acces. Doar ca in bulgareste, ni se pare ca toate numele orasele suna la fel, asa ca ne lasam pacaliti si o luam spre orasul Lovech. Dupa cativa km ne prindem ca suntem pe drumul gresit dar nu ne putem intoarce pentru ca soseaua este prevazuta cu separatoare de sens. Asa ca ne decidem sa o luam pe un drum secundar care ne va scoate undeva in apropiere de Lukovit. Sunt cam 50km si din pacate caliatea asfaltului nu este foare buna, ba chiar uneori sub orice critica. Desi in Bulgaria benzinariile sunt destul de dese, ca de obicei cand sunt cu rezervorul pe minim, in zona asta nu gasim nicio benzinarie. Sunt cu ochii pe kilometraj si pe indicatorul de benzina si pana iesim din nou in drumul principal nu intalnim nicio benzinarie. Sunt deja pe rosu de vreo 30km, când in sfarsit dam peste o benzinărie, dar normal ca legile lui Murphy se aplica ca întotdeauna si aici nu le funcționează plata cu cardul. Noroc ca urmatoarea este la cativa km mai incolo.
Benzinaria asta e ceva deosebit: intrarea este marcata de un stâlp in varful caruia sta o farfurie zburatoare si din loc in loc sunt amplasate statui cu personajele din Flinstones si chiar o replica a masinii lui Fred Flinstone.
Dupa ce mâncam rapid ceva, plecam către peștera Prohodna.
Desi peisajul nu anunta nimic, pentru ca in jurul nostru sunt doar dealuri destul de plate, faptul ca pe drum e plin de autocare cu turisti, ne spune ca pestera ar trebui sa fie destul de spectaculoasa.
Din drumul principal se face un drum acoperit cu pietris si dupa cateva sute de metri parcam in apropierea intrarii in pestera. Coboram putin pe o poteca relativ abrupta si iata ca in fata noastra se deschide o intrare imensa de aproximativ 30m inaltime si 20m latime. E impresionant! Practic pestera Prohodna este un tunel gigantic, lung de aproximativ 500m in al carui tavan s-au format doua goluri ce seamana cu 2 ochi. Prin aceste doua goluri, daca ajungeti la ora potrivita, soarele arunca cateava raze care luineaza interiorul pesterii. Intrarea este gratuita, asa ca pestera este plina de turisti, iar localnicii mai castiga un ban cinstit oferind lectii de alpinism. Dupa iesierea din pestera se poate vizita in continuare canionul dar noi nu am mai avut timp si am decis sa plecam mai departe.
Inspre nord-vest cerul este negru si deja vantul a inceput sa se inteteasca asa ca nu mai stam la taclale si plecam mai departe.
Din fericire soseaua se indreapta catre singura zona de cer senin asa ca suntem optimisti ca vom scapa fara sa ne prinda ploaia. Următorul obiectiv este peștera Saeva Dupka situata la aproximativ 20km de Prohodna. Ne grabim destul de tare, dar cu toate astea, cu cateva minute inainte a ajungem in parcarea pesterii, ploaia ne ajunge din urma dar nu ne uda prea tare pentru ca reusim sa ne bagam la adapost. Am avut noroc pentru ca ploaia se transforma intr-o ploaie torentiala care dureaza aproximativ o ora. Cand incepe sa se mai domoleasca, ne decidem sa mergem sa vizitam pestera in speranta ca pana terminam de vizitat, va iesi soarele si se va usca cat de cat si soseaua.
Suntem doar noi doi si inca 2 turisti bulgari, plus ghidul. Acesta nu prea stie nimic altceva in afara de bulgara, asa ca noi ne vedem nevoiti sa ascultam niste explicatii din care nu intelegem aproape nimic. Adica intelegem doar cuvantul "pesterata" care apare destul de des in explicatiile ghidului.
Din nou avem parte de o surpriza placuta pentru ca aceasta pestera este foarte spectaculoasa. Spre deosebire de pesterile din Romania, cum ar fi Pestera Muierii sau Pestera Ursilor, aceasta este la fel de bogata in formatiuni carstice, dar este mult mai mult dezvolata pe verticala, avand parte de câteva urcușuri și coborâri si de o sala destul de ampla pe înălțime care ocazional este folosita ca sala de concerte.
Peștera este amenajata și electrificata deci parcurgerea ei este destul de facila.
S-a facut deja ora 19 si mai avem de parcurs aproximativ 100km. Din fericire ploaia s-a oprit, cerul este aproape senin si asfaltul s-a uscat. Soseaua este perfecta: multe curbe largi, soarele bate din spatele nostru si traficul este destul de redus. Dupa cativa kilometri o luam la dreapta pe un drum secundar care ar trebui sa fie o scurtatura catre orasul Troyan. Drumul a fost recent asfaltat asa ca totul este perfect. Ajungem langa lacul de acumulare Sopot, unde ne oprim pentru cateva poze. Ne minunam pentru ca nu neasteptam ca acest drum secundar sa fie atat de bun. Dar ca orice minune, totul se spulbera in cateva minute, pentru ca dupa cativa kilometri, asfaltul nou se termina si intram intr-o zona plina de cârpeli. In viata mea n-am mai văzut atâta ambiție în a repara un drum: cred ca sunt vreo 4 rânduri de petice aplicate in decurs de cativa ani, astfel incat s-a ajuns ca nu se mai cunoaște care a fost primul rând de asfalt si drumul arata ca un puzzle format din diverse culori de asfalt. Din fericire dupa ce trecem de lacul de acumulare Sopot, drumul începe sa fie ceva mai bun dar tot e destul de vălurit.
Ne intoarcem in drumul principal undeva inainte de intrarea in orasul Troyan. Mai avem putin. S-a facut deja ora 8.15 si incepe sa se intunece. De aici incepe urcusul catre pasul Beklemeto. Soseaua este destul de intortocheata dar din pacate nu ne putem bucura de aceste curbe pentru ca asfaltul inca nu s-a uscat complet si in majoritatea curbelor este acoperit de nisip.
Incet, incet urcam la peste 1000m altitudine si ajungem la hotelul Panorama unde ne vom opri in aceasta noapte. Pana aici, desi soseaua este destul de fun, nu prea poti admira peisajul pentru ca 99% din acest drum este prin padure.
La hotel proprietarul ne roaga sa mutam motoarele in parcarea din spate pentru a ne asigura ca acestea vor fi in siguranta peste noapte si dupa cum se vede, la acest hotel chiar si motocicletele au parte de o panorma pe cinste!
Se lasa noaptea si incepe din nou sa ploua. Mancarea e buna, si preturile sunt destul de mici asa ca ne relaxam sperand ca pana a doua zi sa se termine ploaia astfel incat weekendul sa se termine la fel de bine cum a inceput.
